"Facem o trupă împreună?..." Niciunul dintre noi nu a realizat că rostirea acestei întrebări va trasa liniile vietilor noastre şi va contura o mare parte din oamenii care suntem astăzi. Acum, la peste 15 de ani de când am început, povestea trupei B.U.G. Mafia pare ireală şi dacă nu ar exista piesele, clipurile, concertele, articolele din presă, aparitiile TV şi nu în ultimul rând voi, fanii trupei şi ai muzicii B.U.G. Mafia, ar fi foarte probabil ca cineva care ar auzi pentru prima dată acest nume şi ce stă în spatele lui să creadă că e vorba despre ceva ieşit din imaginatia bogată a unui scenarist. Deşi expresii şi cuvinte ca "regii hip-hop-ului românesc", "seniorii" sau "fenomenul" au fost alăturate de multe ori numelui B.U.G. Mafia, tot ce am vrut noi să facem a fost să punem pe ritmuri hip-hop versuri care să exprime sentimentele, gândurile şi experientele noastre şi ale celor ce au trăit şi trăiesc la fel ca noi şi să reuşim să facem bani din asta.
Încă din zilele în care aşteptam ore întregi în fata radioului Uniplus şi lipeam afişe pe zidurile Bucureştiului am crezut că avem ceva de spus în muzica românească, chiar dacă atunci uşile erau mult, mult mai putine şi mai greu de deschis. După mai multe încercări destul de nereuşite ale fiecăruia dintre noi, în primăvara anului 1994 am înregistrat prima piesă în studioul de productie al Uniplus. Dia (Octavian Diaconescu) ca inginer de sunet, la bas Florin Cojocaru, componentul trupei Class cunoscut fanilor B.U.G. Mafia ca DJ Senator sau Sensei, noi, un magnetofon cu 8 canale, un computer care "rula" Cool Edit şi o sticlă de vodcă, acestea au fost ingredientele care ne-au făcut să plecăm dimineata, după o noapte foarte lungă, obositi, ametiti, dar foarte fericiti: aveam în buzunar o casetă pe care era imprimată "Straight Outta Da Hell". într-o mică măsură putem spune că suntem şi noi, la fel ca şi alti oameni încă prezenti în media din România ca Mircea Radu şi Andi Moisescu, un "produs" al Uniplus Radio.
După vara ce a urmat debutului nostru din aprilie 1994 de la Uniplus, am început să lucrăm la piese pentru un prim album şi am reuşit să avem şi o primă aparitie live în Club A din Bucureşti, în cadrul unui concert organizat de DJ Sleek. Fără scenă, cu publicul la un metru în fata noastră, acel concert a fost o experientă pe care am repetat-o după 11 ani la Cluj când, în mijlocul unui cerc format de maxim 20 de fani fanatici B.U.G. Mafia care ştiau mai bine decât noi versurile pieselor, am sustinut unul dintre cele mai memorabile concerte ale noastre. Hip-hop pur.
La concertul de la cluj am fost si eu:) belea mare, Masteru ne-a dus la voi si am facut poze am vorbit putin intr-adevar nu o fost multa lume da ne-am simtit bine.
Nimeni niciodata nu o sa va inlocuiasca in inimile noastre, cu voi 4ever baietii
Sunteţi unici băieţi, aţi făcut din hip-hop-ul românesc ceva foarte frumos, un vis...!
Vă ascult de la 8 ani încontinuu şi nu mă mai satur de piesele care au făcut pur şi simplu istorie.
Multă baftă în continuare!
Sunt mandra ca sunt din Pantelimon. M-am nascut la 5 zile dupa debutul vostru de la Uniplus. You rock!
Tinetio tot asa si la cat mai multe apariti live si albume
Tot respectul !
tineti tot aja sunteti cei mai buni ,si e adevarat nu o sa poata inlokui nime,apropo e un site foarte mijto!!! - B.U.G.4eVer !
Intodeauna ati fost un exemplu pentru hip-hop-ul romanesc ....Sper sa ramneti asa si de acum incolo. Iar cu piesa asta noua veti avea un succes la care nici voi nu va astepati....Respect B.u.g Mafia... Astept ceva concerte ...Bafta
Tot respectul !!!! Bravo !!!
am crescut pe muzica voastra
am toate casetele (albumele) voastre si acum :)
B.U.G. Mafia pe Viataaaaaaaaaaaaaa!!!!
ReSpEkt pt tot ce ati facut si faceti!
Voi Ati Adus Hip-Hop-ul In Romania se stie..
Tineti'o tot asa..intotdeauna pentru totdeauna;)
Respect La Baietii.Respect pentru Site,a iesit Foarte Cool.Succes cu muzica si sa veniti cu cat mai multe mesaje pentru astia noi mai tineri de intelegem hip-hop'ul ;)) R3 B.U.G Mafia :)
Deci "Bag p*** in lume si v'o fac cadou" .. rupe tot.. BuG Mafia & Parazitii Respect pt mesajele care le transmiteti prin intermediul muzicii !!!
Mafia......mai poti sa spui ceva???ceeeiiiii mai tari din roamania,,,,,,si nu numai din hip-hop..din toata muzica......TATICI HIP-HOP-ULUI..RESPECT B.U.G. MAFIA
Cu tot respectul pe care il am pentru ceea ce ati realizat pana acum, trebuie sa spun ca albume ca si Dupa blocuri sau Baietii buni, se pare ca, nu vom mai asculta de acum inainte, nu?...nu de alta dar, Supranatural sau chiar Bag pula-n ..., nu aduce cu nimic a ceea ce am fost obisnuiti sa primim de la voi. Sau poate ma insel yo.
Astept urmatoarele albume, oricum, cu interes.
Numai sa nu faceti ce face Puya, cu toate ca asta probabil, aduce mai multi bani.
Bafta!
Tineti-o tot asa! razvan_27rapp
B.U.G Mafia cei mai tari
salut cum a fos concentru din medgidia fa fos frica. acolo nu se face misto de oameni
Cu B.U.G. Mafia am crescut toti!
am crescut cu voi cu B.U.G. Mafia... Re5pect B.U.G. Mafia :X
am crescut cu melodiile voastre :)) sa nu va lasati niciodata de ce faceti pentru ca sunteti cei mai tari!!!
Fratilor eu tin cu Bug mafia pana la capat ma bucur ca nu sunteti ca altii nu vati lasat pe tanjeala niciodata si cel mai mult imi place melodia supranatural foarte tare sunteti singurii care nu s-au lasat de rap intradevar imi pare bine pentru voi cei mai buni din lume !!! tineti-o tot asa am ascultat melodiile voastre de cand am avut cred 4 ani RESPECT PENTRU VOI TOTI!!!
Singurul lucru adevarat in romania e muzica pe care o cantati, restul e pamflet, bafta in continuare si sper sa urmeze si alte piese gen "bag pula-n lume si v-o fac cadou" NU faceti gresala sa va schimbati ca alti...
super ....cea mai tare trupa de hip-hop din romania...cei mai tari..tinetio tot asa...apropo mel bag pula-n lume si vi-o fac cadou e super:X
ASTEPTAREA A MERITATA!!!!
respect total, hip hop zici B.U.G Mafia!!!
PE VIATA CU VOI!!!!!!
"V-am asteptat,va astept cu urmatoarele proiecte.Pana acum a-ti dat dovada de adevarati seniori ai muzicii Hip-Hop din romania."
RESPECT B.U.G Mafia
bug. mafi este cea mai tare trupa sunt un fan dea vostru
de 15 ani am casete si cd numai cu bug mafia in pc piese bug mafia pe pereti bug mafia in masina bug mafia
Nr1 .. B.U.G. MAFIA
intodeauna am sa va respect...indiferent cine, cum, de ce ar comenta ceva impotriva voastra...va ascultam albumele la nesfarsit...stiam aproape toate piesele pe de rost... am crescut cu muzica voastra la fel ca multi , multa bafta , si noile piese sunt super
RESPECT!!!!!!!
respect mafia , respect pantelimon , nu mia scoateti si voi un album nou :) dabea astept , inebunesc ,astept, caut muzica noua , dar astept un nou album diin partea voastra :)
Bravo baieti sunteti pe departe cei mai tari
DAR TOTUSI SA NU UITAM DE PIESA CARE A LOVIT ROMANIA PE CARE O ASCULT SI IN ZIUA DE ASTAZI IN MASINA SI AM MAI AUZITO PRIN MULTE LOCURI RECENT " POVESTE FARA SFARSIT " NUMELE PIESEI VA REPREZINTA
Mafia intotdeauna pentru totdeauna... "Pentru ca nimeni n-o sa poata ca sa ne desparta/ Dumnezeu, sau poate, nici El n-o sa poata!
R3sp3kt BUG!
Asteptarea CHIAR A MERITAT!
ramaneti nr 1. tot respectu
Baieti sunteti super tari !
Melodia Bag pula-n lume si v-o fac cadou este dementiala, iar faptul ca ati lasat-o la liber pentru tot poporul merita mult mult respect !
cei mai tari!!!!!!!!!!!! ii ascult de micc
b.u.g mafia !!! Intotdeauna pentru totdeauna
B.U.G Mafia 4ever :X:X::X Cu voi am CRESCUT , cu voi , voi CRESTE , va IUBESC MULT BAIETI :X:X:X:X Bravo Baieti sa nu faceti ce o facut p**a ala de Puya , si astept mai multe melodii :X bravoo baieti :X PUMNU STRANS BAIETII B.U.G Mafia FOR EVER
R E S T E K P A
Melodia Bag pula-n lume si v-o fac cadou este dementiala, iar faptul ca ati lasat-o la liber pentru tot poporul merita mult mult respect !
Ce sa spun decat respect pentru ceea ce ati facut si cu sigurantza veti avea multe de spus pe viitor
Orice ar fi sunt alaturi de voi cu muzica voastra si stilul vostru am crescut
Succes fartilor;)
Un singur cuvant: RESPECT !!!
uzzi,tataee si caddy au incetat de mult sa mai fie doar o trupa in romania...sunt modele pentru multi dintre noi...
Versurile piesei ''Supranatural'' mau ajutat sa ma cunosc mai bine...atat am de zis BUG...intotdeauna pentru totdeauna...
daca cineva poate sa spuna ceva urat de b.u.g. mafia, inseamna ca e un pusti care nu intelege prea bine ce vor ei sa zica, sau e cineva care ori e prea invidios, ori e prea prost, nu prea il duce capu'. RESPECT. B.U.G MAFIA-PE VIATA.
respect BUG Mafia, respect UZZI mai mult ca pe tatal meu, versurile tale mau invatzat mai multe decat orice pe lumea asta...pt mine esti un idol.
RESPECT
Respect B.U.G Mafia!
place mult bug mafia fan pana la moarte respect mafia
sunt cei mai tari veteranii hip-hop-ului romanesc restul sunt pistol cu apa........respesct Bug Mafia pe viata si va mai ast la Jou-Jou Club Filiasi........
sunteti buni baieti.am 24 de ani,dar pot så spun ca am crescut pe muzica voastra,cu toate ca eram considerat un bagabont de catre restu lumi cand eram pustan,dar asta nu ma determinat sa incetez sa va ascut.va ascultc cu cel mai mare drag,sunteti formatia mea preferata.de aceea adresa mea de mail este kaadyy@yahoo.com sau kaadyybugmafia@yahoo.com.........va intreb eu pe voi acuma.voi considerati ca sunt fan?tineti-o tot asa pt ca voi sunteti NR1 IN ROMANIA
B.U.G. Mafia - Deasupra tuturor!Respect!
da a meritat asteptarea...imi place saitul.bafta...
pot sa spun ca sunt cel mai mare fan....un fan adevarat traieste melodiile....stie ce vreti sa spuneti.. mult RESPECT....sper sa continuati tot asa sa nu ne lasati....
multi cunosc putini inteleg adevaratul sens BUG MAFIA cea ce vor cea ce vorbesc cea ce exprima prin melodiile lor....felicitati caddy sa-ti traiasca si sa ajunga la fel ca tine......
1994 eu aveam 3 4 ani era bine daca eram nascut mai devreme invatam si eu odata cu voi ce inseamna muzica hip-hop dar daca stai sa te gandesti HipHop-ul este un style de viata Rap-u este muzica, Respect pentru tot ce ati facut, faceti si veti face si eu cica vreau sa dau flecmele pe rime de calibru voce am!!! Dar rime nam sunt foarte departe de voi dar cu Tovarasi aproape poate voi scoate si eu ceva incodata Respect B.U.G Mafia Si In Special Respect Tataee 1 pentru versuri 2 pentru melodii ca stiu ca tu faci toate melodiile 3 pentru cea ce esti astazi si mesajele care le tranzmiti.!!! ReSpEcT ADY9mm Out
Mult respect din strainatate.
Multa sanatate si numai bine!
Respect baieti. Nu toti inteleg ce vreti sa ne transmiteti, eu pot spune ca am inteles si imi urmez calea cu ajutorul vostru. Continuati asa sunteti si veti ramane unicii VETERANI!
RESPECT!
B.U.G. Mafia cea mai tare formatie,fara discutie. Cum as putea sa va prezint un rapper din arad probabil il stiti ii zice S.R.G.
Respect Ombla!!Esti cel mai tare din trupa!
Intotdeauna pentru Totdeauna!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Am crescut pe muzica voastra de la 5 ani sunteti tari sper k nu o sa renuntati prea curand sper k o sa mai scoateti melodii cum ati scos pana aku
la Brasov cand veniti?...aveti o gramada de fani si aici...abia astept un concert in piata sfatului...
pana cand moartea ne va desparti !
ploieeeeesti !sa sara`n aer !
Tot cei mai buni ati ramas, si tot asa o sa ramaneti. Gherila PTM.
respect pt fratii mei
sunt cu ei din 93
RESPECT pe viatza tot asa fratilor
de 10 ani cu muzica voastra in sange.....dependent de beat-urile si textele voastre......de vocile voastre.....de mesajele voastre.....de 10 ani pentru inca 100 ani
si eu am fost la concertul din cluj despre care spune Tataee, din discoteca Atlantic parca. eram un student sarac, banii de mancare i-am dat pe bilet, dar nu o sa regret niciodata!
am crescut cu BUG Mafia, cu Uzzi, Mr. Juice si Daddy Caddy.
RESPECT
tare
BUG Mafia tot respectul pt ultima piesa...in memoria lui VALI STERIAN.....BUG MAFIA 4LIFE....apropo in timisoara cand mai avetzi concert!?:D
nici odata nu o sa cada B.U.G Mafia au niste melodii pline de adevar si cateva comerciale RESPECT
Cu voi pana la moarte Respect BUG Mafia.
in legatura cu sfarsitul....
a meritat....
si inca cum!!
B.U.G Mafia a revenit
asa cum ne-am obisnuit
sa toarne hit dupa hit
Bravooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo B.U.G MAFIA !!!!!!!!!!!!!
Cei mai tari !! cu voi 4 ever !! .. belea mai ales ultima melodie ... vorbeste despre ce sa intampla in Romania in acest moment ... mai asteptam piese ca aceasta !! sunteti cei mai tari
Sunt fan B.U.G Mafia pe viata iubesc melodiile voastre ca spun adevarul despre viata asta de kkt bv baieti tinetio tot asa
am crescut, m-am regasit pe piesele voastre, si o sa fie incontinuare ascultate pana si de nepotii mei, stati linistiti in cluj o sa aveti fani fanatici pt totdeauna .....ramaneti la fel!!!!
cu toate ca am 11 ani am ascultat deja toade melodiile voastre.BV pt tot ce-ai fakut pana acum.voi puneti realitatea pe CD.
PS.
pls cantactatima pe mes,k?
am uitat id-u mac98mihai
RESPECT!!!
Sall fratilor! Sunteti cei mai tari! ascult B.U.G de knd eram mic! Am trait cu muzik voastra! RESPECT!
Intr'adevar, un fenomen... Fenomenul B.U.G. Mafia. Fara voi, nu stiu daca deschideam cu totii ochii cum am facut'o de cand va ascultam. Un videoclip la "N'ai Fost Acolo" sau "Fata'n Fata"?
va respect enorm respect e putin zis va ador fara voi nu stiu ce m-as fi facut cand am crezut ca imi cade lumea in cap melodiile voastre m-au intarit va respect pe viata!!!
Tot respectu de la Deva.Pot spune k am crescut cu piesele voastre.Am trecut prin multe necazuri dar piesele voastre mai facut sa fiu mai tare si sa gandesc altfel.
Respect:P:P
Si inka Ceva:Va Astept si pe aici.
B.U.G. MAFIA este NATIONALA de HIP-HOP a ROMANIEI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sunteti unici baieti...va ascult mereu cu placere, si chiar daca nu toate melodiile sunt extraordinare, aveti vreo 10-15 din ele pe care le pot asculta pe repeat toata ziua fara sa ma zgarie pe creier-> deja o mare realizare pentru Romania si nu numai....mult succes in continuare.
Respect Mafia ! Si Tot asa ... Multa Bafta in urmatoarele proiecte ! ..
O sa inviem de fiecare data cand apesi PLAY!!!!! Mafia pe viata!!!!!
am ales sa fak asta altceva n-a fost si vreau sa fak bany din asta altfel nare rost
unde sau duss cand au apus anii de de sus ai gloriei lorrr
unde-s pistoalele unde-s pumnalele caii si flintele haiducilor
la ultimul concert am intalnit o panarama care a vrut sa ________ la toti care eram in camera adik ioo uzzy caddy si tatae noi nu am vrut s-a _____dar nea ___________
uzii te iubesc spune-mi ce vrei sa-ti fak.........
aste-as putinele melodii pe care le ascult zi de zi
bafta fratilorrr
RESPECT BUG MAFIA PE VIATAAAAAAAAA????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1
Cu cine ma pot identifica asa de mult ca cu voi...si din cauza asta va ascult baieti.Am trecut prin multe,si muzica asta care te loveste ca un glont in inima imi place ..o sa va ascult mai departe...focuri pt gabori
sunteti cei mai buni.
A MERITAT DIN PLIN ASTEPTAREA SA SPERAM CA VETI FACE LA FEL DE MULTE ALBUME CA SI PANA ACUMA SA RUPETI ROMANIA DINOU :x BAFTA :) SI E FOARTE MISTO POVESTIREA VOASTRA :)
da,da,da si pt Madrid
respect !
va urez mult noroc , vointa si rabdare in ceea ce va urma ... ca va urma , dar cu multa munca .
Respect si sa va aud in difuzoare !
Sunetiii Superbiii!! Ma bucur k existati.. Sa "scoateti" melodii la fel d bune si d frumoase k si pana acum:x!! Respect B.U.G Mafiaaa 8-> !!!
Sa moara fratemiu sunteti tari...Respect!
Va astp pe la mare.. vara asta... in costinesti...!Respect UZZI
Resp3ct BuG MafiA am 16 ani va ascult de la 5 ani ....... prima data am auzit mel voastre la un veriosr mai mare si am anceput sa ascult tot mai mult mel voastre ..... toate mesajele voastre catre noi fani le am an fiecare zi cu mn an cartier .....................
RESPECT B.U.G MAFIA
Mult succes an toate si asteptam cat mai multe mel si albume ....
Deabea astept sa veniti din nou la Sibiu
RESPECT !!!!!!!!!!!!!!!!!!
RESPECT
Am trait cu mel voastre si toate mesajele voastre transmise catre noi prin melodiile voastre le am langa inima an fiecare zi prin cartier ....
VOI FACETI HIP-HOP ADEVARAT
RRRREEESSSPPPEEECCCTTT
CEI MAI TARI DIN ROMANIA
THE BEST BUG MAFIA
THE KING BUG MAFIA
REEEEEEEESSSSSSSPECT
Mda Baieti sunteti super ReSpEcT! Mai veniti pe la Chisinau sau poate si la Cahul!
Mafia pe viata "frati defapt"...
o expresie...
...intotdeauna pentru totdeauna
Un sigur cuvant "RESPECT"!!!Ati demonstrat ca il meritati!!!RESPECT!!!
Inca o data "RESPECT" ati demonstrat ca sunteti o trupa pe locu 1 din romania.Si sa faceti incontinuare melodi "NECENZURATE"
uzzy imi place foarte mult de tine...ti-no tot aja ...B.U.G Mafia e cea mai tare trupa de hip-hop sunteti cu mult peste alti....
RESPECT
respect BUG MAFIA!
BUG MAFIA PENTRU TOTDEAUNA . NIMENI NU O SA VA INLOCUIASCA
RESPEC SI BROVO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
tot respectu pentru voi baieti.ati fost...suntetzi..si vetzi fi intodeauna fffff buni. respect B.U.G.MAFIA....respect PANTELIMON
bafta baieti mult respect
bravo baieti respect pe viata UUUUUUZZY ESTE NUMELE BAIETI LANSATI ODATA ALBUMELE CA ABEA ASTEPT UZZY TATAEE CADDY CEI MAI TARE REPARI DIN ROMANIA DE LA MADRID MULT RESPECT SI MULTA BAFTA
bravo baieti respect pe viata UUUUUUZZY ESTE NUMELE BAIETI LANSATI ODATA ALBUMELE CA ABEA ASTEPT UZZY TATAEE CADDY CEI MAI TARE REPARI DIN ROMANIA DE LA MADRID MULT RESPECT SI MULTA BAFTA
Fratilor sa nu uitam de Luchian !
Muzica copilariei mele!
Multi dintre tinerii din ziua de azi va adora.
Tineti-o tot asa baieti oricat de greu ar fi!
Toti fanii vostrii sunt alaturi de voi
Va asteptam iar in Ploiesti
Va multumesc in 1 rand pt k existati in al 2 rand pt ca voi ati dat tonul de hip-hop in Romania nu ascult alta muzica decat muzica voastra Am 16 ani si vreau sa va zic, ca de mic am ascult melodii de ale voastre am toate albumele originale pt ca va respect prea mult si un adevarat fan cumpara albumele daca respecta artistul nu vreau sa ma laud dar stiu pe deasupra foarte multe melodii de ale voastre vreau sa va spun ca deabea astept sa lansati cele 2 albume din 2010 am si ultimele melodii scoase Supranatural si Bag p-n lume si v-o fac cadou. Parerea mea este ca sunteti artisti adevarati nu toti rezista atatia ani ca voi.Cunosc multa lume care asculta hip-hop si vreau sa ii conving ca B.U.G. Mafia este adevaratul Hip-Hop credetima ca nu e zi sa nu ascult muzica voastra. Alex cel mai mare fan BUG MAfia Respect
Tot eu sunt Alex din bz vreau sa mai zic ceva: Ar trebui sa se invete in cartile de istorie de voi pt. ca ati format o generatie generatia Rapp toata lumea pe str. era Mafia inca o data respect din suflet !
Tineti-o tot asa va iub imi place ff mult piesele voastre va rog bagati id meu paky_mafya2000
Cum putem vb si noi cu voi ?
frate sunteti cei mai tare am incercat si eu sa fac un canttec dar nu prea merge oricum voi vety fii 4ever metori mei va salut si sper sa nu va lasaty nikiodata
Baieti cand apar cele 2 albume din 2010 Deabea astept Va Iubim ! Dupa cum am spus ascult decat muzica voastra si vreau sa aud si ceva nou ! Nu va lasati ! Pumnul strans ! Noi fanii va iubim !
iubesc bug mafia........dar cel mai mult imi place versurile de la piesa,,ingerii pierdutii,,,.......tineti`o tot asa .......ascult bug mafia s voi asculta toata viata mea .....Va iubesc!:*:*:*
ba,mie nu mi a placut mafia pana in 2005 de la piesa strazile,dar acum m am mai maturizat s io si ei si mergem impreuna pana la capat.MAFIA PE VIATZA,FRATI DE FAPT
multa lume a crescut cu voi.... cu piesele voastre baieti. sunteti tari.. .UZZY.no1 iubesc vocea ta.... tataee - bv ptr tot ceea ce faci ptr BUG MAFIA. CADDY- bv si tie coie :P
pot sa ma dclar cel mai mare fan al vostru am crescut in Pantelimon dar din pacate am plecat in calarasi dar nu am incetat sa nu vin la concertele voastre ba din potriva am fost aproape la totate aceste evenimente.Traiasca Pantelimon cu bug mafia in frunte
tinetio tot asa
Fortza frate! totzi preteni meiasculta numai pitbull , dj david etc. . Mie imi plac melodiile de club dar niciuna nu se compara ca o melodie de BUG.Respect pana la R.I.P
`Bag pula-n lume si v-o fac cadou` o ascult non-stop SUPER PIESA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
bun eu sunt un mare fan al vostru ascult mafia din 1994 mia placut din prima melodile dupa album super piese muzica de nota 10 aveti cu ce sa va laudati si eu va respect mult pt mine sunteti unici pt romina iar piesa mea preferata este limbaj de cartier o melodie grea si restul sunt bine facute adica imi place la voi tot si multa putere incontinuare si piesa bag pula-n lume si v-o fac cadou este nu mai buna de asc de dimineaza pina seara cel mai bun hip hop din tara nu aveti rivali pt mine .
Daca nu erati voi nu mai era hip hop in romania respect pt voi care faceti muzica adevarata
Nu veniti si in Birlad (Judetul vaslui)..... Tot Birladul va adora ( ei bn majoritatea mai sunt si manelisti)! Va rog frumoas! Si Bravo pentru tot ce faceti!
AI ZIS B.U.G. MAFIA AI ZIS TOT CE INSEAMNA HIP HOP IN ROMANIA RESPECT PE VIATA
Am si eu vreo 12 ani in spate de cind ascult B.U.G Mafia ,sa vazut pe parcursul anilor ca punetzi suflet in tot ce-a ce faceti ,ati redat in versuri sentimente,intimplari,experientza voastra de viata in care adesea ne regasim si noi fanii si ne ajuta sa trecem de multe ori peste momentele cele grele.Aveti tot RESPECTUL meu!!!
"...prea putini sunt cei care cunosc, multi care-au uitat cum a fost..."
Fratilor..sper sa va uitati la comentu' meu..sunt din Zalau..de unde e si VillY..mia promis..ca ma va duce la voi..va spun sincer..de cand mam nascut..din 95..doar in 98 am apucat sa va ascult mai ales ca tata..a fost plecat..prin strainata..si a avut o mica colaborare cu Snoop DOG..in fine..atunci tata mai explicat ce inseamna..B.U.G Mafia..desi..nu prea am inteles..doar acu' cativa ani..;)ori cum vreau..sa va trimit o piesa de a mea..daca se poate..
cei mai tari si de ne in locuit ;)
ToT Respectu pt. voi !
Dar cum de Puya nu a patit nimik , dupa cate v'a facut ?? Eu in locul vostru ia's trage un g***t in cap ;)
Daca aveti nevoie de ajutor ma gasiti la id ( gustyvl ) :))) :D
Tineti'o tot asa ! ;)
Am citit aceste 7 pagini si imi dau seama ca ati stiut sa produceti muzica de top inca din primii ani de la aparitie(top insemnand NR1 in Romania la capitolul hip-hop/rap urmati de amicii Parazitii)dar ceea ce nu inteleg eu este de ce la posturile de radio nu se difuzeaza si piese bug mafia? numa muzica de club auzi azi:|
cel putin sunt impacat sufleteste ca am aratat multe piese deale voastre unor prieteni din cartier si acum asculta la randul lormafia.;)
Abia astept noile albume(sunt convins ca o sa aiba niste audiente de mare succes)!!
GJ!!
Asteptarea a meritat.
Poate ca veti sterge, nu poate, sigur, acest comentariu, insa n-o sa uit niciodata ca ati batut pe cineva (in fata iubitei lui) pentru ca nu va era fan si a spus pe forumul vostru ca va "prostituati muzical". Era parerea lui si trebuia sa o acceptati ... sau va plac doar lingaii? Am ramas marcata (psihologul a fost obligatoriu), m-am lasat de muzica pt .ca mi-a fost scarba din acel moment de toata aceasta lume falsa si nu o sa uit niciodata ce ati facut.
Multumesc Tataee, Caddy, Uzi si DJ-ul ca mi-ati aratat clar lumea in care traim...
respect B.U.G. Mafia pe viata:X:X
si acum ascult B.U.G Mafia
tin minte k eram disperat sa cumpar caselete voastre,in '95 se gaseau cam greu,ascultam muzica voastra la maxim pana ma certam cu vecinii,dar si in ziua de azi este tot ls fel,numai k acum sunt sisteme mai performante pt ascultat BUG MAFIA la MAXIM!!!!!!!!!!!!! Cu voi in suflet mereu! Abia astept lansarea albumului Supranatural! RESPECT!
Respect pentru ce ati facut pana acum si succes la ce veti face in viitor ! As vrea sa va prinda si copiii mei pe secena daca sar putea !
Eu va respect si nimeni nu o sa poata sa va inlocuiasca si dupa parerea mea cea mai reusita melodie esti linbaj de cartier si romaneste sunteti niste artisti care ati adus muzica in tara noastra desi cand voi ati facut furori eu ma nasteam da va iubesc 4 ever
Respect B.U.G ;x sunt fata si stiu melodiile lor de la 11 ani sunt cu adevatat Craii hip-hop-ului romanesc...so merita respect din plin;)
Bine asa baieti,a-ti facut o treaba buna,am aproape toate albumele voastre :) sunt fan inrait mafia,asteptam cu totii ceva nou si original semnat mafia...inafara de asta,noroc pe parcurs si sa ne auzim cu bine :)
spoer la treaba
fratilor voi sunte-ti cei ma tari cea mai buna trupa din romania
Respect B.U.G Mafia PE VIATA ! ! !
respect PTM ...Si pentru aia care o sug tare o sa te dau cu capu de beton acolo unde este scris PANTELIMON !De la noi si toti baietii care ar vrea sa-ti sparga muia SUGI PULA ...
Suceava - Vatra-Dornei va sustine !
Si sper ca nu o sa va dati pe partea cu muzica de pizdaraie cum au facut-o ``baietii`` din Salajan !Am incredere in voi ...Hai gata cu vrajeala ,la treaba cu voi ...am zis am zis RESPECT INCA O DATA !
Superr B.U.G MAFIA sunteti cea mai reusita trupa asta mai ales melodia ESTU SALBATIC respect!!!
cu adevarat asteptarea a meritat ce pot spune ...meritati tot respectul meu pt tot ce ati facut de 17 ani ...eu nu am inca varsta asta dar va ascult de mic si datorita voua mi-am definit latura de emcee cu adevarat. mult mult respect pt BUG se asteapta cu nerabdare urmatoarele albume si concerte in craiova if possible:D
Nu exista respect ci doar admiratie pentru uni ca voi
Prin Calarasi cand o sa vina B.U.G Mafia?
RESPECT B.U.G MAFIA !
cand o sa ajungeti si prin bacau?:D
noroc!
sunt fana voastra si va respect ff moolt,pt ceea ce faceti voi,ii o arta.RESPECT MAXIM.
sunteti extraordinari !!!!!!!!! va multumesc pentru ceea ce faceti !!!!!!!!sunteti un medicament pentu mine ! va iubesc mult de tot , si va doresc tot binele din lume!!!
Sunteti cei mai tari din Romania in ceea ce faceti, tinetio tot asa in continuare. Respect B.U.G. Mafia!!!
Cea mai tare trupa hip hop din europaa clar!:x:x BUG Mafia in inimile noastra 4 EVER! Caddy Uzzi Tatee pe viata;)
bravoo baieti sunteti cei mai tari ... . imi pl de numa piesa supranatura
RESPECT UZZY SI TATAE SI CADDY
AM SI EU O INTREBARE : :D
PUTETI BAGA IDUL ACESTA DE SKYPE
emanuelcristean SI SA MA SUNATI
:D VA MULTUMESC
I LOVE YOU
Salut baieti va respect foarte mult am o intrebare sunt foarte nerabdator pana la lansarea albumelor din 2010 si intrebarea este: Cand lansati albumele ? ca vreau sa ascut ceva nou ! Respect Mafia
Tataee, Dr. Dre al Romaniei :) Sper sa fii avut aceiasi inspiratie pentru albumele noi la fel cum ai avut'o pentru albumul "ÃŽntotdeauna pentru totdeauna".
--
http://en.wikipedia.org/wiki/Tataee
--
Mafia pe viata !
Voi sunteti acei kare fac sa sara in aer totul...cuvintele sunt spuse.din realitate... voi deschideti ochii la cei orbi.... sukces mai departe faceti sa sara in aer totul...si mai departe....fiti unit..k numai uniti veti rupe tot:))))) B.U.G.Mafia RULeeZZZZZZZ:)))))))
Nici apocalipsa n-ar putea sa rupa Mafia ;->
cand se va lansa urmatorul vostru album
ma mir cum de nu v-ati despartit atata timp, si sper sa ramaneti asa pana la moarte, altceva nu va pot spune decat RESPECT
bravo b.u.g. mafia sunteti numaru 1 in romania !!!
Chiar speram ca asteptarile noastre sa merite !!!
va spun inca o data bravo si tinetio tot asa !!!
tot RESPECTU !!!!! si vin trecut si acuma!!!
multa bafta incontinuare!!!
Sa stie toata lumea ca LaFamilia nu ar fi existat fara bug mafia! Tineti-o tot asa
nu uitatyyyy de B.U.M Mafia fani tai va ridica an picioare
sunt foarte mandra de voi , imi pare rau ca nu am avut ocazia sa va intalnesc , sper sa am intr-o zii. Va iubesc mult ! SUCCES IN CONTINUARE
nu conteaza ca sunt din pantelimon conteaza ca am crescut cu ei in suflet si in umbra cuvintelor lor ....respect si multumesc ca existati




